Impactul deseurilor asupra mediului inconjurator si asupra sanatatii oamenilor este o tema indelung discutata, asupra careia s-au luat decizii si masuri specifice. O buna informare duce la constientizare, motiv pentru care au fost demarate numeroase campanii care au avut in prim plan efectele nocive pe care deseurile le au asupra mediului. Astfel, cu mic cu mare, lumea a inceput sa inteleaga rolul colectarii deseurilor. Responsabilitatea este cu atat mai mare atunci cand vine vorba de deseurile periculoase, din aceasta categorie facand parte deseurile medicale, a caror colectare trebuie sa urmeze pasi bine stabiliti, in sensul ca orice producator sau detinator de deseuri, trebuie sa efectueze operatiuni de tratare a acestora sau sa apeleze o firma specializata in domeniu.
Generarea de deseuri este in continua crestere, de la o zi la alta, peste tot in lume, de aceea este importanta gestionarea lor eficienta. Prin gestionare se intelege colectarea, transportul, valorificarea si eliminarea deseurilor. Acestea trebuie depozitate si tratate in scopul protejarii mediului, si implicit a sanatatii noastre. Deseurile rezultate din activitatea medicala se refera la deseurile periculoase sau nepericuloase care se produc in unitatile sanitare. Astfel, deseurile periculoase sunt generate in procesul spitalizarii, in activitati de diagnosticare, tratament, supraveghere, preventie si recuperare medicala. Pe de alta parte, deseurile medicale nepericuloase sunt deseurile asimilabile celor menajere, rezultate din activitatea serviciilor medicale, tehnico-medicale, administrative, de cazare etc.
Clasificarea deseurilor medicale:
– deseuri anatomo-patologice: deseuri care cuprind parti anatomice, material biopsic;
– deseuri infectioase: deseuri lichide sau solide care au intrat in contact cu sange sau alte fluide biologice;
– deseuri intepatoare-taietoare: deseuri care pot produce leziuni prin intepare sau taiere, din aceasta categoie facand parte: ace, seringi cu ac, lame de bisturiu de unica folosinta, pipete, sticlarie de laborator etc;
– deseuri chimice si farmaceutice: substante care pot fi toxice, corozive sau inflamabile;
– deseuri radioactive: deseuri solide, lichide si gazoase rezultate din activitati nucleare medicale, de diagnostic si tratament, care contin materiale radioactive.
Colectarea acestor deseuri medicale trebuie realizata de personal calificat, bine instruit, care are accesul la dispozitive special concepute pentru o colectare adecvata, in cel mai scurt timp posibil. In acest sens, EcologMed vine in sprijinul tau cu solutii eficiente de colectare si procesare a deseurilor medicale provenite din activitatea unitatilor medicale din judetul Timis. Asadar, daca esti in cautarea unor servicii de colectare deseuri medicale Timisoara, EcologMed este firma certificata pentru aceasta activitate.
Venim in sprijinul cabinetelor, laboratoarelor de analize, stomatologiilor, clinicilor medicale, farmaciilor, precum si unitatilor de depozitare medicamente si centre speciale. Colectarea se va face direct de la sediul tau, in recipienti de carton sau plastic, in functie de tipul deseurilor. Rapid si simplu! De mentionat este faptul ca deseurile infectioase se neutralizeaza prin sterilizare termica, iar deseurile anatomo-patologice, prin incinerare.
EcologMed se ocupa atat de colectarea cat si de transportul deseurilor medicale, avand la baza un personal abilitat sa identifice tipul deseurilor si sa le separe ca atare, totul pentru a se evita contaminarea biologica. In ceea ce priveste transportul deseurilor, acesta se va realiza doar cu ajutorul unor autovehicule speciale, securizate si dotate cu sisteme de fixare. Cu alte cuvinte, EcologMed nu-ti ofera doar servicii profesionale, ci si conditii optime pentru un mediu sigur. Pentru informatii suplimentare, acceseaza pagina noastra de internet si contacteaza-ne.