O realitate care cu siguranță că nu ne place este aceea că România este una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană și nu numai. Nu există tomberon sau groapă de gunoi la care să nu vedem oameni de toate vârstele, de la bătrâni până la copii, scormonind pentru mâncare, haine și orice lucru care poate fi folosit în această viață cenușie de zi cu zi. Toate aceste persoane sunt cele mai dispuse riscului îmbolnăvirii și a contaminării diferitelor boli. În afară de cele venite pe calea aerului, există un număr ridicat de boli care provin din cauza tăierilor și a infecțiilor provocate de diferite obiecte medicale, aruncate iresponsabil la gropile de gunoi. Tocmai de aceea, existența unor servicii de colectare a deșeurilor medicale în cele mai igienice condiții este un lucru extrem de important.
Probabil că mulți dintre voi v-ați întrebat de multe ori ce se întâmplă după utilizare cu acele de unica folosință, pansamentele, fiolele, recipientele pentru analize și toate tăietoarele dintr-un cabinet medical. Ei bine, toate aceste obiecte utilizate zilnic în spitale și cabinete medicale devin deșeuri cu regim special și trebuie incinerate. De un astfel de serviciu se ocupă cu succes începând din anul 2007 compania din județul Timiș ECOLOG MED.
Odată cu adoptarea directivelor comunitare de la începutul anilor 2000 în ceea ce privește regimul deșeurilor și gestionarea acestora, precum și cu închiderea crematoriilor din spitale, au apărut firme private, cu incineratoare autorizate, necesare pentru eliminarea deșeurilor periculoase. La ora actuală în țară există 15 astfel de firme, una dintre ele fiind S.C. EcologMed SRL.
Având la bază două activități principale: colectarea și transportul, firma din vestul țării oferă soluții complete de colectare și procesare a deșeurilor medicale provenite din activitatea unităților medicale din județul Timiș, adresându-se în special cabinetelor medicale private, precum cele generale și stomatologice, laboratoarelor de analize, clinicilor, farmaciilor, unităților de depozitare de medicamente, centrelor de dializă și centrelor de plasament.
Pentru colectarea deșeurilor se pun la dispoziția cabinetelor medicale recipienți pentru colectarea deșeurilor infecțioase, tăietoare – înțepătoare. Este foarte de important de remarcat faptul că pentru unitățile medicale cu cantități mai mari de deșeuri se oferă gratuit recipienți de 120 l , 240 l. Colectarea este urmată de transport, care se realizează cu autoutilitarele din dotare prevazute cu sistem frigorific. De asemenea, mijloacele de transport dețin autorizație pentru transport mărfuri periculoase și trusă ADR, precum și referat ethnic emis de Institutul de Sănătate Publică. Transportul deșeurilor medicale se realizează pe rute avizate conform Ord 2/2004 privind procedura de reglementare si control al transporturilor deșeurilor pe teritoriul României. Șoferii dețin licență ADR pentru transportul deșeurilor periculoase.
După aceste două activități, deșeurile sunt neutralizate. Această activitate din urmă se realizează de firme specializate cu care EcologMed are contracte de colaborare. Deșeurile infecțioase se neutralizează prin sterilizare termica, iar deșeurile anatomo-patologice prin incinerare.
Datele de contact ale companiei:
S.C. EcologMed S.R.L.
Tel: 0724 / 710 446
Sanandrei, Nr.3
Timisoara, Timis, RO
307375
email: contact@ecologmed.ro
Site: www.ecologmed.ro
În momentul în care veți contacta firma, menționați ca ați găsit compania pe site-ul 2biz.ro, pentru a obține cel mai bun preț.