În anul 1993, a existat un tehnician care s-a decis să lucreze singur, pe cont propriu, în domeniu acesta in legatura cu care nu cunoştea mai nimic, al seifurilor. Asta pentru ca îi lipsea un anumit capital financiar ca sa porneasca si piaţa locală era una suprasaturată de agenţi economici ce s-au născut parca pe bandă rulantă. In consecinta ii trebuia ceva să nu ii mai solicite altceva decât propria inteligenţă. Mai mult decat atat, singurul spărgător oficial al caslore de bani, ests cunoscut ca fiind Schmercz si acesta plecase definitiv în alta tara, Germania. In felul acesta, fostul isimist pe numele lui Corneliu Crişan a intrat pe aceasta piaţă aceasta a serviciilor practic lipsită de orice alta concurenţă. Firma înfiintata de acesta desi potrivit modei din primi ani premergatori Revoluţiei, avea la capitolul specific al obiectului de activitate o intreaga listă de acte şi deasemeni de fapte de comerţ, nu putea desfăşura decât o activitate aceea de service pentru deblocarea caselor de bani.
La un anumit moment acest Corneliu despre care discutam mai sus, a fost solicitat de catre agenţia pe care o avea o bănca dintr-un municipiu sa mearga la ei pentru a le oferii anumite servicii. Acesti bancheri au si trimis după el o maşina care era blindată. Atunci camd specialistul robotea la respectivul seif ce se afla langa camera de tezaur, a dat buzna practic în încăpere contabilul respectivei agenţii , înspăimântat şi avand in mana sa un ziar. Ce il speriase si ce se întâmplase de fapt ? Respectivul contabil citise faptul că omul ce meşterea la acel seif era spărgător vestit ce spărsese până la acel moment mai mult de o sută de asfel de case de bani. A fost greu sa poata fi convins sa citească incluisv textul din ziar, nu numai titlul. Pana la urmă, acel om al cifrelor a fost înduplecat, sa parcurga incluisv articolul respectiv şi in final s-a liniştit. Iar la final, chiar l-a si constit pe ,,spărgător’’ cu o bere.
Alt episod a fost acela cand la una din unitatile militare din tara , la acre se aştepta o inspecţie de la Bucureşti şi cum se intampla, se blocase broasca de la seif , iar nenorocirea o constituia faptul că în seif, impreuna cu diverse alte acte secrete se gaseau si niste ,, cereri cu dop’’ ‚venite din partea unor militarir în termen, alaturi de ştampila unităţii. Respective incuietoare pe care o avea seiful este in sistem cascadă, asa ca a fost ceva de lucru la ea . Insa cu toate că acest specialist care a povestit este cat un munte de om, a fost nevoit ca pentru reperatie să stea în genunchi şi deasemeni pe burtă, pentru ca seiful era amplasat chiar pe podea. Pentru două zile cât a durat să deschidă aceasta încuietoare, în preajma acestuia s-au făcut multe pariuri in ceea ce priveste rezultatul acţiunilor sale. La final, a reuşit deschiderea cutiei, comandantul ajungănd astfel la ştampilă.
Pentru acest specialist a fost ,,spargerea” ce a durat cel mai mult. Altă serie specifica de pariuri, că nu o sa reueasca nimic, a fost în final cat repararea respectivei încuietori a seifului. In mod evident, în final, obiectul s-a dovedit a fi ca si la inceput, adica nou.
